CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a depus flori la bustul marelui poet rus, Alexandr Pușkin

Astăzi se împlinesc 218 ani de la nașterea lui Alexandr Sergheevici Pușkin – poetul național al Rusiei, întemeietorul literaturii ruse moderne și primul scriitor rus de valoare universală. Cu această ocazie, Președintele țării, Igor Dodon, însoțit de consilieri prezidențiali, a depus flori la bustul marelui poet din Grădina publică ”Ștefan cel Mare și Sfînt”.

În acest context, Igor Dodon a declarat că opera poetului Alexandr Pușkin este cunoscută în întreaga lume, tematica creaţiilor sale fiind actuală şi în prezent. ”Marele poet s-a aflat 3 ani pe teritoriul țării noastre unde a început să scrie mai multe opere de valoare cunoscute în întreaga lume, printre care romanul „Evghenii Oneghin”, poemele „Prizonierul din Caucaz”, „Fântâna Bakhchisarai”, „Frații Tâlhari ș.a. ”, a spus, Președintele țării.

Totodată, șeful statului a menționat că tot astăzi, la recomandarea Organizației Națiunilor Unite este marcată Ziua limbii ruse, care este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației. În Republica Moldova, limba rusă are statut de limbă de comunicare interetnică fiind vorbită de peste 90 % din populația țării.