Astăzi, cu prilejul marcării celei de-a 28-a aniversare a proclamării independenței Republicii Moldova, Președintele țării, Igor Dodon, împreună cu Prim-ministrul RM, Maia Sandu, Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi, deputați în Parlament, consilieri prezidențiali și ambasadori acreditați în RM, a depus flori la monumentul „Maica Îndurerată” din cadrul complexului memorial „Eternitate”, ulterior la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt.
Șeful statului a remarcat că pe parcursul a 28 de ani, Republica Moldova a trecut prin transformări importante, prin încercări și provocări, dar, în pofida acestora, s-a reușit să se asigure continuitatea statalității țării noastre, neutralitatea și independența ei.
Totodată, Igor Dodon a ținut să menţioneze că în acest an sărbătorim a 660-a aniversare a statalităţii moldoveneşti, fapt care demonstrează că Moldova este un stat cu o istorie veche și bogată, iar noi, poporul Moldovei, avem cu ce ne mîndri. Șeful statului a subliniat că țara noastră are un trecut glorios și trebuie să-i asigurăm și un viitor prosper și luminos.
"Felicitări cu ocazia Zilei Independenței! La mulți ani, Moldova!", a concluzionat Președintele țării.