CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Serbia

În cadrul vizitei în Republica Belarus, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Serbia, Aleksandar Vučić, care a sosit la Minsk pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Igor Dodon a constatat cu satisfacție raporturile prietenoase dintre Moldova și Serbia, inclusiv la cel mai înalt nivel, exprimîndu-și convingerea că întrevederea de astăzi va da un nou impuls relațiilor moldo-sîrbe. Totodată, șeful statului nostru a menționat faptul că pe parcursul a 24 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice, dialogul dintre cele două țări a cunoscut o dezvoltare dinamică practic în toate domeniile de interes comun.

De asemenea, Președintele Republicii Moldova a subliniat faptul că contactele permanente între șefii de stat vor dinamiza raporturile comerciale și economice, potențialul cărora nu este valorificat la justa valoare. În context, Igor Dodon a pledat pentru creșterea volumului schimburilor comerciale, inclusiv prin încurajarea cooperării dintre Camerele de Comerţ şi Industrie din Moldova și Serbia.

În altă ordine de idei, șeful statului a confirmat poziția oficială a Republicii Moldova privind respectarea suveranității și integrității teritoriale a Serbiei.

În context, Igor Dodon i-a comunicat Președintelui Serbiei despre evoluția situației politice din Republica Moldova, subliniind faptul că consensul național între după forțe parlamentare cu diferite viziuni și susținerea de către partenerii externi, ne oferă șanse bune pentru menținerea stabilității și dezvoltarea durabilă a țării prin promovarea unei politici externe echilibrate.

În finalul întrevederii, Președintele Republicii Moldova a reiterat faptul că Președintele Republicii Serbia este așteptat cu drag în Moldova și a lansat, în mod repetat, invitația de a efectua o vizită oficială în țara noastră în toamna anului curent.