CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Republicii Letonia

Prima întrevedere în cadrul vizitei la New York a Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut loc cu Președintele Republicii Letonia, Egil Levits. În cadrul întrevederii, Igor Dodon l-a felicitat pe Egil Levits cu ocazia alegerii în funcția de Președinte, care a avut loc la data de 29 mai 2019, urîndu-i succes și realizării frumoase.

Interlocutorii au constatat că, de la stabilirea relațiilor diplomatice pe data de 1 septembrie 1992, cooperarea bilaterală evoluează intens, inclusiv la nivel executiv. Totodată, părțile au exprimat opinia comună cu privire la efectuarea unor vizite reciproce la nivel de șef de stat.

Președintele Republicii Moldova a apreciat asistența Letoniei acordată țării noastre în promovarea reformelor democratice, precum și în desfășurarea programelor educaționale și umanitare. De asemenea, șeful statului nostru a remarcat și conlucrarea productivă între administrațiile publice locale ale țărilor noastre.

La capitolul raporturilor comerciale, oficialii au constatat creșterea volumului în 2018 în comparație cu anul 2017 și au pledat pentru valorificarea pe deplin a potențialului din domeniul respectiv.