CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Președintele Federației Ruse

În cursul vizitei de lucru de o zi la Moscova, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, în cadrul căreia s-a convenit că prețul pentru gazele naturale nu va fi majorat.

Oficialii au discutat diverse aspecte ale dialogului strategic dintre țările noastre, acordînd o atenție sporită soluționării problemei privind livrarea gazelor naturale în Republica Moldova.

Părțile au ajuns la o înțelegere de principiu și au coordonat următorii pași de colaborare în sfera aprovizionării cu gaze, ceea ce ne permite să afirmăm deja la această etapă că tarifele pentru consumatorii finali nu vor crește. Astfel, începînd cu 1 octombrie, prețul la gazele rusești, furnizate Moldovei, va scădea.

Igor Dodon a exprimat gratitudine conducerii Federației Ruse pentru prelungirea regimului de import fără taxe vamale pentru cinci categorii de mărfuri moldovenești din sectorul agroindustrial pe piața rusă. Președintele Moldovei a subliniat că datorită acestui fapt, volumul de produse exportate din țara noastră a crescut semnificativ în ultimele luni.

Președintele RM a menționat importanța organizării primei, din ultimii trei ani, ședințe a Comisiei interguvernamentale moldo-ruse pentru colaborare comercial-economică și a celui de-al doilea Forum economic moldo-rus. Ambele evenimente se vor desfășura în luna septembrie, la Chișinău.

De asemenea, Igor Dodon și Vladimir Putin au examinat mai multe chestiuni legate de politica internă și cea externă a Republicii Moldova. Șeful statului nostru a subliniat caracterul istoric al evenimentelor ce s-au produs în țara noastră la începutul lunii iunie și a adresat mulțumiri părții ruse pentru susținerea acordată în procesul de transfer pașnic al puterii.

În context, Igor Dodon a menționat faptul că consensul forțelor politice externe în raport cu Moldova ne oferă șanse mari pentru dezvoltarea țării, precum și pentru realizarea în deplină măsură a strategiei politicii externe echilibrate, în baza menținerii și consolidării statutului constituțional de neutralitate permanentă.

Totodată, Președintele Moldovei i-a comunicat Președintelui Federației Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanți parteneri externi ai țării noastre (FR, UE și SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE și NATO, precum și despre discursul pe care îl va rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU.

Referindu-se la reglementarea transnistreană, Igor Dodon a subliniat necesitatea conjugării eforturilor tuturor participanților la procesul de negocieri în formatul „5+2”, cu scopul identificării unui model politic eficient, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova în hotarele recunoscute la nivel internațional.