CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu o delegație a congresmenilor americani

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu o delegație a congresmenilor americani, condusă de David Price, șeful grupului de parteneriat pentru democrație din cadrul Camerei Reprezentanților a Congresului SUA, co-președinte al grupului de prietenie moldo-american, care se află în țara noastră cu o vizită de documentare. La întrevedere a participat ambasadorul SUA în Republica Moldova, E.S. Dereck J. Hogan.

În cadrul discuției părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și SUA, situația politică internă în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie curent.

Șeful statului a subliniat importanța pe care o atribuim relațiilor bilaterale cu Statele Unite ale Americii, apreciind buna cooperare în toate domeniile de interes comun. Interlocutorii au fost unanimi în opinia că potenţialul economic şi investiţional al relaţiilor bilaterale nu este valorificat pe deplin, optînd pentru conjugarea eforturilor în acest sens. De asemenea, Igor Dodon a exprimat gratitudine pentru suportul şi asistenţa tehnică oferită de SUA Republicii Moldova. 

În cadrul discuțiilor cu privire la diferendul transnistrean, Președintele țării a menționat necesitatea susținerii eforturilor țării noastre de către reprezentanți SUA în procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi continuare a negocierilor în formatul „5+2” în vederea identificării unei soluţii politice pentru problema transnistreană cu respectarea statutului constituțional de neutralitate şi a integrităţii teritoriale a RM.

Pe final, Igor Dodon a expus poziția Președintelui privind promovarea unei politici externe echilibrate și a informat oficialii americani că instituția prezidențială a elaborat un amplu pachet de propuneri ”Pachetul Comprehensiv pentru Moldova” care a fost prezentat în cadrul Conferinței pentru Securitate de la Munchen unde au participat inclusiv experți din SUA.