CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Preşedintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu liderul Transnistriei

Astăzi, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o nouă întrevedere cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, la Reședința de Stat de la Condrița, fapt care subliniază caracterul unui dialog permanent.

În cadrul întâlnirii, Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au continuat discuțiile despre problemele actuale de pe agendă și au stabilit câteva subiecte de perspectivă. Așa cum părţile au convenit inițial, încă în anul 2017, nu au subiecte interzise pentru dialog, ceea ce, bineînțeles, contribuie la consolidarea încrederii, chiar dacă pozițiile acestora pe mai multe chestiuni se deosebesc foarte mult.

Interlocutorii au examinat în detaliu implementarea pachetului „Berlin-Plus”. De asemenea, părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la problemele care au apărut în ultimele luni urmare a răspândirii virusului COVID-19. Astfel, Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au discutat despre anularea posturilor temporare „de carantină” din Zona de Securitate, unele acțiuni pentru asigurarea liberei circulații, precum și pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

O atenție deosebită a fost acordată subiectului privind pregătirile către procesul educațional din 1 septembrie, circulația elevilor și a profesorilor, precum și alte aspecte de acest gen. Părţile au ajuns la unele înțelegeri concrete privind promovarea tematicii telecomunicațiilor, cauzelor penale și problemelor bancare. Ambii au susținut inițiativa partenerilor internaționali cu privire la deschiderea cât mai rapidă a unei linii de troleibuz Bender–Varnița, acesta fiind un nou proiect pentru susținerea liberei circulații și a consolidării încrederii.

Igor Dodon şi Vadim Krasnoselski au fost unanimi în opinia că este necesar să continue dialogul deschis la diferite niveluri și platforme întru depășirea barierelor de pe Nistru, apărute din cauza pandemiei. Interlocutorii au menționat faptul că deopotrivă cu interacțiunile la nivel oficial, un factor important care contribuie la promovarea procesului de reglementare politică este activitatea organizațiilor obștești de pe ambele maluri ale Nistrului.

Părţile au reiterat importanța operațiunii de pacificare de pe Nistru drept garant al păcii și securității cetățenilor și au acceptat să întreprindă pași comuni pentru a nu admite agravarea situației în Zona de Securitate, care ar submina pacea și stabilitatea pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Şeful statului şi liderul Transnistriei şi-au exprimat recunoștința față de intermediarii și observatorii din formatul „5+2” pentru implicare și susținerea oferită la dezvoltarea procesului de negocieri în reglementarea transnistreană. Interlocutorii au subliniat în mod repetat faptul că dialogul și consolidarea încrederii nu au alternativă, acestea oferindu-le oportunități de a discuta probleme mult mai complicate din cadrul procesului de negocieri cu privire la reglementarea transnistreană.