CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu deputații Adunării Populare a Găgăuziei care au venit la Chișinău.

Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la starea de lucruri actuală din regiune și din Republica Moldova, în general. În special, Igor Dodon a menționat faptul că în țară au avut loc transformări importante care oferă posibilități vaste pentru dezvoltarea economiei și a sferei sociale.

De asemenea, părțile au examinat chestiuni privind interacțiunea deputaților APG și ai Parlamentului Republicii Moldova. În context, interlocutorii au vorbit despre perspectivele adoptării unui pachet de proiecte de lege îndreptate spre armonizarea legislației Autonomiei Găgăuze cu legislația națională.

Totodată, oficialii au discutat și despre programul de acțiuni care se vor desfășura la 23 decembrie la Comrat, sub egida Președintelui, cu ocazia aniversării a 25-a a adoptării Legii privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri).