CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a avut o discuție telefonică cu Președintele Republicii Turcia

Astăzi, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o discuție telefonică cu Președintele Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan. Oficialii au făcut un schimb de opinii cu privire la situația legată de pandemie atît în ambele state, cît și în regiune.

În context, Igor Dodon și Recep Tayyip Erdoğan au discutat posibilitatea transportării unui lot umanitar de echipamente medicale de protecție spre Republica Moldova, menit să sprijine autoritățile țării noastre în lupta cu pandemia COVID-19. Este vorba despre peste 100 mii de măști și peste 50 mii de dezinfectante, mănuși, costume de protecție și încălțăminte specială.

De asemenea, interlocutorii au discutat aspecte privind deschiderea tranzitului pentru transportatorii moldoveni pe teritoriul Turciei.

Președintele Igor Dodon a adresat mulțumiri Președintelui Recep Tayyip Erdoğan pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în momente de stringentă necesitate, reiterînd faptul că Republica Turcia este un partener de încredere al țării noastre.

Oficialii au fost unanimi în opinia că prin eforturi comune se va putea face față acestei provocări cu care se confruntă întreaga lume.