CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a transmis un mesaj de condoleanțe președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în legătură cu atentatele teroriste din orașul Volgograd

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a transmis astăzi, 30 decembrie a.c., un mesaj de condoleanțe președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, în legătură cu atentatele teroriste din orașul Volgograd, soldate cu zeci de victime inocente.

Prezentăm textul integral al mesajului.

„EXCELENȚĂ,

Vă rog să acceptați profundele mele condoleanțe în legătură cu atentatele teroriste, care s-au produs pe 29 și 30 decembrie în orașul Volgograd,  în urma cărora și-au pierdut viața zeci de oameni nevinovați.

Republica Moldova condamnă cu fermitate orice manifestare de terorism. Această tragedie a provocat o durere imensă în inimile cetățenilor moldoveni, care își exprimă solidaritatea față de Dumneavoastră și de întreg poporul rus.

Vă rog să transmiteți cele mai sincere condoleanțe rudelor și apropiaților celor care și-au pierdut viața în urma acestei cumplite tragedii, iar celor care au avut de suferit de pe urma exploziilor  - urări de însănătoșire grabnică.

Cu profundă compasiune,

Nicolae TIMOFTI, președintele Republicii Moldova”