CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a ținut un discurs la Summit-ului șefilor de stat din țările Europei Centrale

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a ținut un discurs astăzi, 13 iunie a.c., în cadrul Summit-ului șefilor de stat din țările Europei Centrale, care se desfășoară în capitala Slovaciei, Bratislava.

În alocuțiunea sa, șeful statului  a subliniat că în Republica Moldova în prezent se desfășoară un amplu proces de reformare şi modernizare, în conformitate cu principiile şi standardele europene. «Obiectivele noastre cheie pe termen scurt sunt finalizarea procedurilor juridice pentru semnarea Acordului de Asociere cu UE, în vederea asocierii noastre politice şi integrării economice, şi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană», a declarat Nicolae Timofti.

Criza globală a constituit pentru Republica Moldova un prilej de a-şi regândi modelul de dezvoltare, punându-se accentul pe inovaţii, tehnologii noi şi investiţii, a relevat șeful statului.

«Astăzi, companiile din Republica Moldova oferă soluţii IT în Marea Britanie, Federaţia Rusă, în ţările Africii şi Americii Centrale. Dorim să abandonăm vechiul model birocratic în favoarea guvernării electronice, diminuând astfel povara administrativă asupra mediului de afaceri şi optimizând serviciile publice. Am realizat transformări considerabile în domeniul reglementării mediului de afaceri. Au fost aprobate legi importante privind concurenţa şi ajutorul de stat. Aplicarea acestora va permite să asigurăm un grad sporit de securitate pentru investitorii care doresc să vină în Republica Moldova», a spus președintele Republicii Moldova.

Una din prioritățile autorităților de la Chișinău în perioada post-criză, enunțată de președintele Nicolae Timofti, este asigurarea securității energetice a țării, prin diversificarea surselor de energie, în acest an fiind preconizată construcția unui gazoduct între Republica Moldova și România.

Modernizarea agriculturii ar putea să-i determine pe cetățenii moldoveni, aflați în număr mare la muncă peste hotarele țării, inclusiv în Europa Occidentală, să revină acasă, a spus șeful statului.

Nicolae Timofti și-a exprimat convingerea că transformările majore prin care trece Republica Moldova se vor încununa de succes ca urmare a instalării recent, la Chișinău, a unui nou Guvern pro-european, în frunte cu prim-ministrul Iurie Leancă, fapt care va asigura stabilitatea politică.

«Țări ca Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia și România au trecut prin procese de reformă pe care în prezent le aplicăm în Republica Moldova. Transparența politicilor publice, proiectele economice public-private, libertatea presei, consolidarea societății civile, sunt valori care în Republica Moldova au prins un contur real. Și ne-ar fi fost mult mai greu să lansăm și să susținem asemenea procese fără sprijinul și experiența partenerilor noștri europeni. Sper ca în viitorul apropiat să fim martorii unor procese mai puternice de integrare economică a Republicii Moldova în piaţa europeană unică. Avem acelaşi trecut european comun şi ne dorim să avem şi un viitor european comun», a spus președintele Nicolae Timofti.