CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a făcut un apel la calm cu referire la situația din Găgăuzia

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a făcut astăzi, 26 iunie a.c., un apel la calm cu referire la situația din Găgăuzia, în cadrul unui briefing de presă ad-hoc.

«Apreciez aceste fapte (colectarea semnăturilor pentru organizarea unui referendum de desprindere a Găgăuziei din componența Republicii Moldova – nota Serviciului de presă al Președinției Republicii Moldova) ca o verigă din lanțul de acțiuni de destabilizare a situației din Republica Moldova. Autonomia de care dispune astăzi poporul găgăuz este suficientă pentru a beneficia de toate drepturile prevăzute de normele internationale și naționale. De aceea, toate aceste declarații și acțiuni contribuie la destabilizarea situației. Acest lucru îl doresc doar dușmanii cursului proeuropean al Republicii Moldova.

Fac un apel la calm, la liniște, la respectarea legilor Republicii Moldova. (…) Găgăuzii sunt parte componentă a poporului Republicii Moldova. Am trait sute de ani împreună. (…) Consider că sunt niște provocări întreprinse artificial, iar temei pentru astfel de acțiuni nu există. Sunt forțe care nu doresc ca Republica Moldova să se integreze în Uniunea Europeană. Deoarece suntem aproape de a semna Acordul de Asociere cu UE, apar asemenea provocări din partea forțelor care nu doresc binele Republicii Moldova», a declarat șeful statului. (video: http://www.youtube.com/watch?v=C5SlIqODkSU)

Președintele Nicolae Timofti a dezmințit afirmațiile episcopului de Bălți și Fălești, Marchel, precum că s-ar fi pronunțat împotriva vizitei Patriarhului Kiril al Rusiei în Republica Moldova. «Este un mare păcat ca din gura unui reprezentant al Bisericii să iasă minciuni. Nu am declarat niciodată așa ceva. Dimpotriva, atunci când am făcut cunoștință cu programul vizitei Patriarhului Rusiei în Republica Moldova și am văzut că este preconizată o întrevedere între președintele țării și Patriarhul Rusiei, am acceptat cu plăcere», a spus Nicolae Timofti. (video: http://www.youtube.com/watch?v=UVqbHEW85gs&feature=youtu.be)