CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Nicolae Timofti a avut o întrevedere cu președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi, 4 octombrie a.c., o întrevedere cu președintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves, aflat în vizită în țara noastră.

Cei doi șefi de stat au avut o întrevedere tête-à-tête, după care au luat parte la convorbiri cu participarea membrilor celor două delegații. 

Președintele Nicolae Timofti a salutat prezenţa lui Toomas Hendrik Ilves la Chișinău, menţionând că această vizită reprezintă un gest de solidaritate din partea Estoniei într-o perioadă extrem de importantă pentru viitorul european al țării noastre. „Autoritățile de la Chișinău realizează un amplu proiect de modernizare a țării. Derularea cu succes a reformelor ne oferă speranța parafării Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb la Summit-ul de la Vilnius. Președintele Ilves a susținut și a pledat, de la cele mai înalte tribune, cauza Republicii Moldova, fapt pentru care îi exprim toată recunoștința noastră. De asemenea, serviciile de consultanță oferită de experții estoni în domeniile sănătății, educației, protecției sociale, respectarea drepturilor omului și guvernării electronice sunt foarte prețioase în procesul de aliniere la standardele comunitare”, a spus șeful statului.

La rândul său, președintele Toomas Hendrik Ilves a declarat că progresele realizate de autoritățile de la Chișinău în cadrul programului Parteneriatului Estic oferă perspective clare pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Estonia susține fără rezerve aspirațiile de integrare europeană a Republicii Moldova. Parafarea Acordului de Asociere cu UE va oferi noi oportunități pentru modernizarea țării. Pledăm, de asemenea, pentru liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană pentru cetățenii moldoveni”, a spus Toomas Hendrik Ilves. (imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=dcqisyZPh0c&feature=youtu.be)

În cadrul conferinței de presă, întrebați de jurnaliști despre opoziția Rusiei față de apropierea țărilor din fosta URSS de Uniunea Europeană, președintele Republicii Moldova a declarat că „în pofida rezistenței din partea unor forțe politice din interiorul și din afara țării de a limita dreptul cetățenilor la o viață democratică și civilizată, autoritățile de la Chișinău nu vor renunța la aspirațiile europene”. Nicolae Timofti a remarcat sprijinul partenerilor europeni în vederea consolidării securității politice, economice și energetice a Republicii Moldova.

Toomas Hendrik Ilves a declarat că țara sa a trecut printr-o perioadă similară, dar presiunile economice ale Rusiei nu au făcut decât să crească competitivitatea produselor estone și să diversifice destinațiile exporturilor.  (imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=M-2v2NRN-DM&feature=youtu.be)

Președintele Estoniei a declarat că reforma justiției și combaterea corupției rămân determinante în procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. „Edificarea unui stat de drept necesită timp. Experiența Estoniei demonstrează că schimbarea în bine a justiției moldovenești poate fi realizată prin preluarea practicilor europene în jurisprudență”, a declarat Toomas Hendrik Ilves. (imagini video: http://www.youtube.com/watch?v=9NsAx_qYDrM&feature=youtu.be)