În încheierea primei zile de lucru a Conferinței Internaționale pentru Securitate de la München, la care participă peste 40 de șefi de state și de guverne, Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu o delegație de deputați ai Bundestagului german condusă de Fritz Felgentreu, Vicepreședintele Comisiei pentru Securitate și Apărare din Bundestag, Președintele Forumului germano-moldovenesc.
Şeful statului a exprimat partenerilor germani recunoștință pentru susținerea constantă și multilaterală acordată Moldovei, practic în toate domeniile de interes major: în economie și sfera socială, educație, sănătate, ecologie, precum și în procesul de reformare a țării.
Oficialii au făcut un schimb larg de opinii cu privire la politica internă și cea externă a Republicii Moldova. Preşedintele ţării a atenționat oficialii germani asupra programului ambițios de reforme pe care Guvernul actual al Republicii Moldova intenționează să-l realizeze.
În special, şeful statului a reconfirmat atașamentul țării noastre pentru promovarea unei politici externe echilibrate, care presupune îndeplinirea angajamentelor internaționale asumate, inclusiv implementarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și restabilirea unui parteneriat strategic deplin cu Federația Rusă.
În contextul transformărilor interne din țara noastră, Preşedintele ţării a subliniat determinarea fermă a conducerii Moldovei de a implementa reforma justiției în strictă conformitate cu recomandările partenerilor externi și cu respectarea normelor și standardelor internaționale.
Totodată, Igor Dodon a menționat importanța unui dialog direct dintre conducerea de vîrf a Moldovei și partenerii externi, ceea ce le va permite să obțină informații obiective din prima sursă despre evenimentele din țara noastră.
În încheierea întrevederii, şeful statului a reiterat disponibilitatea țării noastre de a continua dialogul direct și deschis cu Germania în vederea consolidării relațiilor bilaterale și a dialogului dintre RM și UE.