CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu va participa mâine la ceremonia oficială de predare a asistenței umanitare acordată de România

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va participa mâine, 19 februarie, la ceremonia oficială de predare a asistenței umanitare acordată de România. Este vorba de un ajutor umanitar de urgență, oferit țării noastre cu titlu gratuit ca urmare a vizitei Președintelui Klaus Johannis, la Chișinău și a activării Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, după discuțiile purtate de șefa statului la Bruxelles.

Ajutorul umanitar, în valoare totală de circa 2,3 milioane de euro (peste 48 de milioane de lei moldovenești), este alcătuit, în primă fază, din echipamente de protecție medicală - 1,5 milioane de măști chirurgicale, 100 de mii de măști FFP3, 100 de mii de combinezoane, 100 de mii de mănuși de unică folosință.

Ceremonia de predare a asistenței umanitare se va desfășura în Piața Marii Adunări Naționale, începând cu ora 12.00. La eveniment vor mai participa Aureliu Ciocoi, Prim-ministru interimar al Republicii Moldova; Bogdan Aurescu, Ministru al Afacerilor Externe al României; Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene; Raed Arafat, Secretar de stat al Ministerului Afacerilor Interne al României; Tatiana Zatîc, Secretar de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

După discursurile oficialilor, se va face un tur al celor 13 camioane cu asistență umanitară, apoi vor urma declarații de presă. Vă amintim că, dată fiind situația pandemică, participanții vor purta mască de protecție pe toată durata evenimentului.