CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu s-a întâlnit cu un grup de parlamentari europeni, aflați în vizită de lucru la Chișinău

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut în această dimineață o întrevedere cu eurodeputații Siegfried Mureșan, Andrius Kubilius și Andrej Halicki. Siegfried Mureșan este președintele delegației Parlamentului European (PE) pentru relațiile cu Republica Moldova, Andrius Kubilius este președintele delegației PE la Adunarea parlamentară Euronest, iar Andrej Halicki este vicepreședintele acestei delegații.

Șefa statului a trecut în revistă eforturile întreprinse pentru combaterea pandemiei de Covid-19 și a mulțumit pentru ajutorul UE. „Am transmis europarlamentarilor recunoștința mea pentru sprijinul instituțiilor europene în aducerea vaccinului în Republica Moldova și asigurarea sistemului nostru de sănătate cu echipamente de protecție și utilaje medicale care salvează vieți”, a spus doamna Maia Sandu.

În cadrul întrevederii, părțile au discutat și despre agenda cu Uniunea Europeană, despre situația politică din Republica Moldova și despre pregătirile pentru alegerile anticipate. „Este foarte important să le asigurăm tuturor cetățenilor țării noastre, indiferent unde se află, dreptul și posibilitatea de a vota. Mi-am exprimat speranța că suficienți oameni vor sprijini la alegeri transformarea Republicii Moldova într-un stat modern. Acest lucru ne va permite să pornim o reformă veritabilă a justiției și să facem un efort conjugat anticorupție în țară”, a subliniat șefa statului.

Președintele Maia Sandu a menționat că, odată cu deblocarea asistenței externe, vom putea lansa planul de recuperare economică a Republicii Moldova, respectiv să pornim modernizarea țării. „Contăm pe sprijinul partenerilor noștri europeni în realizarea acestei viziuni”, a afirmat doamna Maia Sandu.