Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și consilierul pentru probleme de securitate, Ana Revenco, Secretar General al Consiliului Suprem de Securitate, au participat azi la ședința lărgită a Colegiului Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost prezentat raportul activității instituției pentru anul trecut, dar și prioritățile stabilite pentru acest an.
„Amenințarea majoră la adresa statului este corupția, în special corupția la nivel înalt - ea face Republica Moldova mai săracă, mai vulnerabilă și mai slabă. Pe parcursul timpului, SIS a fost utilizat în anumite cazuri în beneficiul unor interese înguste, nu în interes național. Eu nu voi tolera asemenea abordări. Și acum, mai mult ca niciodată, este necesar să muncim pentru a reclădi încrederea cetățeanului în instituțiile statului”, a menționat Președintele Maia Sandu.
Șefa statului și-a reiterat poziția principială în ceea ce ține de reforma instituției, pe care o va susține împreună cu echipa de la Președinție. „Voi repeta mesajul pe care îl am pentru toți funcționarii publici - în mine găsiți un sprijin. Și eu, și colegii mei vom susține reforma instituției, astfel încât oamenii demni și integri să fie promovați și nimeni să nu-i oblige să acționeze contrar legii. Republica Moldova are nevoie de un Serviciu de Informații puternic, proactiv și eficient”, a punctat doamna Maia Sandu.
În cadrul ședinței, directorul SIS, Alexandru Esaulenco, a afirmat că printre obiectivele strategice ale instituției pentru 2021 se regăsește combaterea fenomenului corupției ce subminează securitatea națională, în special în instituțiile de stat și în sectorul justiției. De asemenea, o atenție deosebită se va acorda infracțiunilor de contrabandă în proporții deosebit de mari, spălării banilor, deturnării fondurilor publice, compromiterii proiectelor investiționale din fonduri externe etc.
La ședință au mai participat prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi, președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Sergiu Sîrbu, membrii Colegiului, conducătorii subdiviziunilor instituției.
Colegiul reprezintă organul suprem de control și dirijare al acestei instituții, care adoptă deciziile asupra celor mai importante probleme ale Serviciului și determină direcțiile prioritare de activitate ale subdiviziunilor.