CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu: „Locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului își doresc un trai mai bun”

Respectarea drepturilor omului în stânga Nistrului, combaterea pandemiei, libera circulație între cele două maluri și asigurarea securității în regiune au fost printre subiectele abordate astăzi de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu Reprezentantul special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE din partea Suediei pentru procesul de reglementare transnistreană, Thomas Mayr-Harting.

„Am discutat cu domnul Mayr-Harting despre vizita de informare în Republica Moldova a reprezentanților în formatul 3+2, planificată pentru săptămâna viitoare, și despre condițiile ce trebuie întrunite pentru reluarea dialogului pentru soluționarea conflictului transnistrean. I-am confirmat domnului Mayr-Harting că locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului își doresc un trai mai bun, locuri de muncă și oportunități economice, un mediu sănătos și șansa de a avea un viitor acasă. Trebuie să realizăm acest deziderat axându-ne pe reforme interne în interesul tuturor cetățenilor Republicii Moldova”, a spus doamna Maia Sandu.

Reprezentantul special al OSCE pentru procesul de reglementare transnistreană se află în vizită în Republica Moldova, în perioada 23-25 mai.