În cadrul vizitei oficiale la Bruxelles, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o serie de întrevederi cu membri ai Parlamentului European.
Cu Siegfried Mureșan, Vicepreședinte al PPE și Copreședinte al Comitetului Parlamentar de Asociere UE-RM, și cu David McAllister, Președintele Comisiei pentru Afaceri Externe (AFET) din Parlamentul European, doamna Maia Sandu a discutat noi oportunități de dezvoltare pentru țara noastră și despre nevoia de a menține interesul sporit al țărilor UE pentru colaborarea bilaterală strânsă cu Republica Moldova în pofida lipsei unui guvern funcțional la Chișinău. „Le-am mulțumit membrilor Partidului Popular European pentru sprijinul constant oferit proceselor democratice din Republica Moldova, atât din Bruxelles, cât și din interiorul statelor membre. Totodată, i-am rugat să ne ajute în identificarea unei soluții pentru ca vaccinul anti-Covid-19 să ajungă cât mai repede și în țara noastră. Prin cooperarea cu partenerii europeni Republica Moldova poate reuși să atenueze impactul crizei economice și sanitare”, a menționat șefa statului.
Cu Dacian Cioloș, Președintele Grupului Renew Europe în Parlamentul European, Dragoș Tudorache, raportorul Parlamentului European pentru implementarea Acordului de Asociere UE-RM, și cu Ramona Strugariu, Vicepreşedintă a Delegației la Comitetul Parlamentar de Asociere UE-RM, discuția s-a referit la evoluțiile politice interne din țara noastră și la combaterea corupției ca o prioritate majoră a mandatului Președintelui Maia Sandu. „Membrii Grupului Renew Europe au fost mereu de partea transformării și modernizării Republicii Moldova și au depus eforturi continue ca țara noastră să devină un stat puternic, cu adevărat european, cu instituții independente care lucrează pentru cetățeni”, a declarat pe finalul întrevederii doamna Maia Sandu.
Situația economică și politică din Republica Moldova, dar și posibile modalități de conlucrare întru soluționarea problemelor cetățenilor, au fost abordate la întâlnirea cu Andrius Kubilius, Președinte din partea Parlamentului European al EURONEST, și Petras Austrevicius, membru al forului legislativ european. „Am subliniat că prioritatea noastră este să reformăm justiția și să construim instituții puternice, precum și să intensificăm cooperarea cu UE pe mai multe niveluri. Schimbul de experiență și colaborarea multilaterală cu celelalte state din Parteneriatul Estic sunt utile și importante pentru avansarea Republicii Moldova pe agenda europeană”, a subliniat Președintele Maia Sandu.