Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a solicitat astăzi Guvernului să aprobe de urgență o Hotărâre de Guvern prin care să impună restricții temporare la exportul grâului de proveniență din rezervele de stat.
„În contextul informațiilor cu privire la riscul exportului de grâu din rezervele de stat în an de secetă, apărute în spațiul public, cer Guvernului să acționeze imediat în scopul asigurării securității alimentare a țării. De asemenea, voi sesiza Procuratura Generală în legătură cu potențiale cazuri de implicare a instituțiilor statului în vânzarea rezervelor de stat cu prejudicii aduse țării și cetățenilor”, a spus Președintele Maia Sandu.
Șefa statului a menționat că, în timp de criză, când economia a fost slăbită de pandemie, iar agricultorii au fost afectați de secetă, statul trebuie să gestioneze corect riscurile alimentare și să garanteze aprovizionarea suficientă cu produse alimentare la nivel național.