CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu a semnat Acordul de asistență financiară de 15 milioane de euro din partea UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat Acordul de finanțare dintre Republica Moldova și Comisia Europeană, în valoare de 15 milioane de euro, privind „Contractul de Reziliență Covid-19 pentru Republica Moldova”.

Șefa statului a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul continuu acordat Republicii Moldova și cetățenilor noștri. „În urma semnării acestui acord, țara noastră va primi un ajutor de 15 milioane de euro, care ne va sprijini în eforturile de combatere a efectelor pandemiei. Acest ajutor dezinteresat este foarte important și necesar pentru Republica Moldova. Voi insista ca banii să ajungă în sectoarele care au fost cel mai mult afectate de pandemie: în sistemul medical, agricultură, la întreprinderile mici și mijlocii. Voi cere, totodată, instituțiilor abilitate să monitorizeze cum sunt alocați acești bani, astfel încât ei să ajungă la oamenii care au cel mai mult nevoie de sprijin”, a spus Președintele Maia Sandu.

Acordul face parte din răspunsul UE la Covid-19 în cadrul inițiativei „Echipa Europa”. Semnarea în formă simplificată a acestuia a fost agreată în urma vizitei oficiale a Președintelui Maia Sandu la Bruxelles.

Cu ocazia semnării Acordului, Ambasadorul UE la Chișinău, Peter Michalko, a spus că pandemia Covid-19 a generat mari provocări pentru Republica Moldova. „Sistemul de sănătate și IMM-urile au fost printre cele mai afectate. Suntem încrezători că noul suport financiar acordat de UE, dar și sprijinul oferit de la începutul pandemiei, vor contribui la crearea unei baze solide pentru redresarea socio-economică și a rezistenței la orice șocuri pe viitor”, a menționat Ambasadorul Peter Michalko.