Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu membrii delegației Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), care efectuează o vizită preelectorală în Republica Moldova, în contextul alegerilor anticipate din 11 iulie.
Șefa statului a salutat faptul că APCE a decis să trimită misiunea de observare a alegerilor la Chișinău, în situația în care în 2020 acest lucru nu a fost posibil, din cauza pandemiei. „Am discutat despre modul în care este pregătit scrutinul, inclusiv despre felul în care vor funcționa secțiile de vot deschise în diasporă și în regiunea transnistreană, și cum pot fi asigurate condițiile necesare pentru exprimarea liberă și democratică a voinței cetățenilor, în conformitate cu legislația Republicii Moldova și cea internațională”, a spus doamna Maia Sandu.
În cadrul discuției, Președintele Republicii Moldova a menționat că, în continuare, procesul electoral din țara noastră este marcat de problemele ce ne-au rămas ca moștenire din trecut. „Este vorba de finanțarea ilegală a partidelor, de propaganda și dezinformarea din spațiul public, de discursul de ură și coruperea alegătorilor. Cadrul legal trebuie îmbunătățit de următorul Parlament, dar, pentru scrutinul actual, instituțiile statului trebuie să-și îndeplinească obligațiunile cu maximă responsabilitate pentru a asigura alegeri libere și corecte”, a subliniat șefa statului.