Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o nouă rundă de consultări referitoare la posibilele căi de depășire a crizei politice.
Șefa statului a discutat cu mai mulți formatori de opinie, dar și cu specialiști în drept constituțional despre soluțiile optime ce ar putea să conducă la deblocarea situației și la declanșarea alegerilor anticipate. Participanții la discuție și-au expus, la rândul lor, opiniile și recomandările în vederea ieșirii Republicii Moldova din criza politică. „Toți cei prezenți la discuție sunt de acord că țara are nevoie de anticipate, de un parlament cu deputați responsabili și de un guvern stabil care să oprească schemele și să scoată țara din criză”, a spus doamna Maia Sandu.
Președintele le-a mulțumit participanților pentru recomandări și implicare. „Sunt hotărâtă să apăr interesul cetățenilor până la capăt, iar astăzi interesul și voința oamenilor sunt un guvern onest și responsabil, și un parlament care îi reprezintă, nu care se subordonează grupărilor corupte”, a menționat șefa statului.