CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Maia Sandu a avut o întâlnire cu directorul CNA, Ruslan Flocea

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire astăzi, 6 ianuarie 2021, cu Ruslan Flocea, directorul Centrului Național Anticorupție.

„Mi-am exprimat ferma convingere că lupta reală împotriva corupției este esențială pentru a putea dezvolta Republica Moldova și a îmbunătăți viața oamenilor. Am solicitat informații cu privire la activitatea desfășurată pe anchetele inițiate în 2019, inclusiv cele ce țin de achizițiile în sănătate, pentru a deconspira schemele de corupție. Totodată, am discutat despre implicarea Centrului pe dosarele de corupție mare și colaborarea acestuia cu Procuratura Anticorupție, dar și acțiunile instanțelor de judecată.

Combaterea corupției, în special în rândul celor mai înalți demnitari și funcționari publici, este o prioritate pentru mine în calitatea mea de Președinte. Voi milita pentru construirea de instituții funcționale și independente, astfel încât să putem asigura combaterea efectivă a fenomenului corupțional din țara noastră.” a declarat Maia Sandu.