CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Igor Dodon s-a întîlnit cu Episcopul de Edineț și Briceni, Nicodim

Vizita de lucru pe care Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a efectuat-o la nordul Moldovei, s-a încheiat cu o întîlnire cu Episcopul de Edineț și Briceni, Nicodim, în Catedrala „Sfîntul Ierarh Vasile cel Mare”, aflată în proces de construcție.

Șeful statului a dăruit bisericii icoana Sfîntului Pantelimon, adusă de pe Sfîntul Atos. Totodată, Președintele l-a asigurat pe Episcop de faptul că va oferi sprijin în finisarea lucrărilor de construcție a bisericii.

Pe final, Igor Dodon împreună cu Nicodim, a mers la Mănăstirea „Nașterea Domnului” din comuna Zăbriceni la o întrevedere cu peste 80 de slujitori ai bisericii din cadrul Eparhiei. Împreună s-au rugat pentru pace și liniște în țara noastră, pentru sănătatea și bunăstarea oamenilor.