CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu delegația din Republica Belarus

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, s-a întîlnit cu delegaţia din Republica Belarus, reprezentanți ai Partidului Republican al Muncii şi Dreptăţii, care se află în Moldova la invitația PSRM pentru a participa la cea de-a XX-a aniversare de la fondarea formațiunii.

Părțile au discutat mai multe chestiuni, în special cele ce ţin de relaţiile bilaterale dintre ţările noastre.

Șeful statului a menționat că în prezent, Belarus, la capitolul dezvoltare, se poziționează mai bine decît multe state ale Uniunii Europene. Ei au știut sa păstreze tot ce era mai bun din perioada sovietică și au elaborat modele funcționale pentru dezvoltarea continuă, progresul economic și social.

În cadrul dialogului președintele a pledat pentru intensificarea relațiilor de colaborare în toate domeniile de interes comun. Igor Dodon a pus accentul pe raporturile comercial-economice, menționînd oportunitatea creării unor întreprinderi mixte, în special în domeniul agricol, vinificației, de asamblare a tractoarelor etc.

Șeful statului a menționat că la mijlocul lunii iulie, curent, va întreprinde o vizită oficială în Republica Belarus, în rezultatul căreia relațiile dintre Republica Moldova și Republica Belarus se vor dinamiza.

La finalul întrevederii, Igor Dodon a transmis felicitări poporului Republicii Belarus cu prilejul Zilei Independenței, care este marcată la data de 3 iulie.