CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin

În cadrul întrevederii părțile au discutat mai multe subiecte de actualitate cu referire la desfăşurarea evenimentelor comemorative, consacrate împlinirii a 25 de ani a operaţiunii pacificatoare din regiunea transnistreană a Republicii Moldova, precum şi planurile privind cooperarea în sfera umanitară.

O discuţie detaliată a avut loc pe marginea vizitei în Moldova a domnului Dmitri Rogozin, viceprim-ministru al Guvernului Federaţiei Ruse, co-preşedinte al Comisiei interguvernamentale moldo-ruse, preconizată prealabil pentru finele lunii iulie, curent.

Un subiect aparte a constituit demararea activităţii postului vamal comun moldo-ucrainean „Cuciurgan – Pervomaisk”. Președintele a subliniat că este categoric împotriva înrăutățirii situației pentru locuitorii Transnistriei. Șeful statului a reiterat că structurile corespunzătoare ale puterii executive din Moldova vor acționa în conformitate cu legislaţia în vigoare ca să excludă orice prejudicii economice, financiare sau de altă natură atît pentru locuitorii Transnistriei, cît şi pentru agenţii economici din regiune. Igor Dodon a menționat că în cazul apariţiei unor probleme, pentru a reacţiona cît mai operativ, consilierul Preşedintelui Moldovei în domeniul economic va ţine mereu legătura cu partenerii din Transnistria.

În altă ordine de idei părțile au discutat aspecte privind programul de pregătire comună, în cadrul celor mai prestigioase universităţi din Federaţia Rusă, a cadrelor calificate pentru Republica Moldova.