CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, care împreună cu Alteța Sa Regală, Principele Radu, efectuează o vizită la Chișinău.

Șefa statului și Majestatea Sa au vorbit despre relațiile moldo-române, dar și despre situația complicată prin care trece Republica Moldova și întreaga regiune. La fel, Președinta Maia Sandu a mulțumit pentru sprijinul generos pe care România ni-l oferă și de această dată, pentru a ne ajuta să rezistăm în fața crizelor.

„Mi-am exprimat recunoștința și pentru implicarea Casei Regale a României în promovarea, în capitalele europene, a aspirațiilor noastre de euro-integrare. Am simțit această implicare atunci când am obținut statutul de țară candidată la UE, mizăm pe sprijinul Casei Regale și în pașii următori spre aderare. Integrarea europeană este șansa noastră de a rămâne parte a lumii libere”, a subliniat Președinta Maia Sandu în cadrul discuțiilor.

Șefa statului a vorbit cu Majestatea Sa Margareta și despre proiectele în domeniile educației, sănătății și social, susținute de Casa Regală a României, și a apreciat deschiderea Majestății Sale de a promova investițiile și consolidarea relațiilor economice bilaterale. „Cred cu tărie că la aceste poduri virtuale se vor alătura podurile adevărate pe care le vom construi peste Prut, apropiind și mai mult țările și cetățenii noștri”, a mai menționat Președinta Maia Sandu.