Șefa statului s-a întâlnit astăzi cu oamenii din Mănoilești și Negurenii Vechi din raionul Ungheni, dar și cu cei veniți din localitățile învecinate. „Vremea toridă de astăzi nu i-a împiedicat să vină, în număr mare, la discuții ca să-și spună păsul, dar și să aprecieze schimbările din satele lor. Am vorbit despre faptul că avem încă mult de lucru ca să modernizăm localitățile, însă am pornit deja multe proiecte care dau rezultate”, a menționat Președinta.
Ambele comune, care cuprind câte patru sate, sunt conduse de femei cu spirit de inițiativă, care reușesc să atragă resurse pentru proiecte de dezvoltare a localităților. Datorită Programului național „Satul European”, comuna Mănoilești are Plan Urbanistic, iar oamenii din satele Coșeni, Țighira și Zăzulenii Vechi, din comuna Negurenii Vechi, se vor bucura de apă la robinet. „Avem finalizate deja 150 de proiecte „Satul European” în întreaga țară. Iar de curând a fost lansat și Programul „Satul European Expres”, care a fost apreciat de localnici: în Mănoilești va fi reabilitat terenul de sport din parcul central, iar în comuna Negurenii Vechi va fi extinsă rețeaua de iluminat public. Tot la Mănoilești, cu bani europeni, se construiesc drumuri și căi de acces către afacerile agricole din localitate”, a spus șefa statului.
Președinta Vizitând săptămânal satele noastre, întâlnesc oameni cu chipuri luminoase, care, în pofida greutăților, reușesc să pună umărul la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile lor. Spre exemplu, la Negurenii Vechi, prin Grupul de Acțiune Locală, au fost cumpărate calculatoare pentru școală și amenajat muzeul școlar. Astfel de oameni, harnici și implicați, sunt cei care construiesc Europa zi de zi la ei acasă.