În vizita sa la Haga, șefa statului s-a întâlnit cu Majestatea Sa, Regele Willem-Alexander al Țărilor de Jos. Discuția s-a axat pe relațiile bune bilaterale, despre procesul de aderare la UE și sprijinul pe care ni-l oferă partenerii olandezi în mai multe domenii.
„Am discutat cu Regele Willem-Alexander și despre aprofundarea relațiilor economice și creșterea schimburilor comerciale. Suntem interesați să colaborăm în sectorul agroalimentar. La fel, am vorbit cu Majestatea Sa despre riscurile de securitate din regiunea noastră, dar și despre acțiunile pe care le întreprindem ca să sporim reziliența țării. Uniunea Europeană este un proiect al păcii și al democrației, de aceea vrem să facem parte din acest proiect”, a spus Președinta Maia Sandu.