CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinta Maia Sandu a discutat astăzi cu ministrul Energiei despre pregătirile de iarnă și evoluțiile din sectorul energetic

Șefa statului a avut astăzi o întâlnire cu ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul căreia a subliniat că finalizarea celor trei linii electrice de interconectare cu România, Vulcănești-Chișinău, Bălți-Suceava și Strășeni-Gutinaș, trebuie să fie accelerată, așa încât să avem prima conexiune funcțională deja în 2025.

Un alt subiect important din agenda discuțiilor a fost energia regenerabilă. „Anul trecut s-a dublat puterea instalată a centralelor electrice care produc energie din surse regenerabile și domnul ministru a precizat că în curând vom atrage investiții de aproape 200 de milioane de euro pentru construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice mari. Guvernul va investi în următorii trei ani circa 1,4 miliarde de lei pentru a ajuta locuitorii din aproape 9 mii de locuințe să-și reducă costurile la energie cu până la 40%. Am apreciat că în urma Programului „Rabla pentru electrocasnice”, peste 36 de mii de gospodării au primit vouchere pentru  electrocasnice mai eficiente și becuri LED”, a precizat șefa statului.

Președinta Maia Sandu a mai subliniat că este esențial ca Republica Moldova să fie pregătită de iarnă și să aibă stocurile de securitate de gaze, echivalente cu 15% din consumul anual. „Independența energetică, pentru prima dată în 3 decenii, vine cu libertăți pe care trebuie să le folosim în beneficiul cetățenilor. Guvernul trebuie să se asigure că liberalizarea pieței va permite cumpărarea celor mai ieftine gaze de pe piață, așa încât consumatorii să plătească facturi cât mai mici la iarnă. De asemenea, este important ca Ministerul să comunice cât mai des cu cetățenii și să ofere explicațiile necesare, pentru ca oamenii să aibă încredere că deciziile care se iau sunt transparente și corecte”, a mai punctat șefa statului.