CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti: Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est rămâne o veritabilă platformă de dialog pentru țările din regiune

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, participă la summit-ul Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), care se desfășoară în capitala Albaniei, Tirana.

Șefi de stat și de guvern din cele 12 țări membre s-au reunit pentru identificarea unor noi modalități de colaborare în Sud-Estul Europei.

Principalele subiecte abordate sunt securitatea țărilor membre, îmbunătățirea relațiilor economice, stabilitatea politică, susținerea democrației și a justiției profesioniste.

La Tirana, Nicoale Timofti a avut o întrevedere cu președintele Albaniei, Bujar Nishani, cu care a convorbit despre relațiile bilaterale și situația din regiune.

Nicolae Timofti și Bujar Nishani au convenit ca instituțiile din cele două țări să colaboreze în plan comercial, pe dimensiunea europeană și cea regională, în vederea promovării stabilității și parteneriatului în Europa de Sud-Est.

În cadrul discursului pe care l-a ținut la summit-ului SEECP, președintele Timofti a reiterat importanța menținerii unui climat de stabilitate în regiune și a evocat realizările obținute de Republica Moldova în parcursul său european. Șeful statului a spus că țara noastră va valorifica asocierea politică cu Uniunea Europeană prin consolidarea cadrului juridic instituţional în conformitate cu standardele Uniunii, prin creștere economică şi contribuția sa la securitatea regională.

Președintele Timofti a arătat că Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est rămâne o veritabilă platformă de dialog pentru țările din regiune. „Cooperarea dintre statele noastre a facilitat reformele şi progresele înregistrate în procesul de integrare europeană și euroatlantică”, a notat Nicolae Timofti.

Participanții la summit au adoptat o declarație comună în care și-au reafirmat atașamentul față de principiile și valorile democratice care au stat la baza lansării, în 1996, a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est, și anume supremația legii, economia de piață, respectul pentru drepturile omului și libertățile fundamentale.

În document se arată că extinderea Uniunii Europene și oferirea unei perspective europene și euroatlantice țărilor care își asumă acest parcurs reprezintă un interes strategic comun deopotrivă al țărilor din Sud-Estul Europei și al Uniunii Europene.

De asemenea, în declarație se subliniază angajamentul țărilor membre de a coopera în vederea combaterii extremismului violent, crimei organizate, traficului de arme și ființe umane și a terorismului.

Președinția SEECP, care a fost deținută până în prezent de către Albania, urmează să fie preluată de către Bulgaria, țară căreia îi aparține inițiativa de creare a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est.