CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti: dezinteresul autorităților centrale față de zona de sud a republicii este un mit

Președintele Nicolae Timofti a efectuat, astăzi, 29 mai, a.c., o vizită de lucru în Unitatea teritorial-administrativă Găgăuzia.
 
În orașul Comrat, șeful statului a participat la ceremonia de încheiere a anului de studii la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”.
 
În discursul său ținut în fața elevilor, profesorilor și părinților prezenți la reuniune, președintele a vorbit despre importanța studierii în regiune a limbilor română și găgăuză. „În UTA Găgăuză nu există o școală cu predare în limba găgăuză. Nu este corect ca o etnie să nu aibă posibilitatea să învețe în limba sa”, a menționat președintele.
 
În regiunea găgăuză, din cele 30 instituții școlare cu statut de liceu, 26 folosesc limba rusă ca limba de predare, 2 licee moldo-turce utilizează limba engleză, și 2 – limba română.
 
Președintele Timofti a transmis Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” o donație de carte în limba română, între care opera completă a poetului Mihai Eminescu, dicționare, și alte volume.
 
În satul Cișmichioi, raionul Vulcănești, șeful statului a luat parte la lansarea lucrărilor de construcție a unei grădinițe de copii care va fi edificată cu fonduri acordate de Republica Turkmenistan. O înțelegere în acest sens a fost făcută între președintele Nicolae Timofti și omologul său turkmen, Gurbangulî Berdâmuhamedov, în timpul vizitei președintelui Timofti la Așgabat în luna aprilie a anului curent.
 
Instituția preșcolară va avea o capacitate de 160 de locuri și urmează să fie finalizată și utilată cu echipament modern în termen de un an șu jumătate.
 
Șeful statului a mulțumit părții turkmene, reprezentată la eveniment de o delegație, pentru ajutorul acordat la edificarea grădiniței de copii, și a transmis recunoștința sa pentru acest act de bunăvoință președintelui Turkmenistanului, Gurbangulî Berdâmuhamedov.
 
De asemenea, președintele a făcut un apel la unitate în fața locuitorilor satului Cișmichioi. „Acest proiect vine să demonteze mitul despre dezinteresul autorităților centrale față de zona de sud a republicii. Dincolo de propaganda de dezbinare și speculațiile politice rămân lucrurile concrete”, a declarat șeful staului.
 
Președintele Nicolae Timofti a fost însoțit în timpul vizitei sale în autonomia găgăuză de guvernatorul regiunii, Irina Vlah, președintele Adunării Populare, Dmitrii Constantinov, consilieri prezidențiali și alți oficiali.