CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Nicolae Timofti a participat la ceremonia de deschidere a noului an școlar la gimnaziul din satul Ciutulești, raionul Florești

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a vizitat astăzi, 2 septembrie a.c., satul Ciutulești, raionul Florești, unde a participat la gimnaziul din localitate la ceremonia de deschidere a noului an școlar.

Șeful statului le-a vorbit elevilor despre importanța studiilor și i-a îndemnat să persevereze la învățătură, pentru a fi pregătiți la maturitate să facă performanță în domeniile pe care și le vor alege.

„I-am văzut astăzi pe acești micuți cât de frumos au vorbit în fața noastră. Am speranța că ei vor fi acei copii pe care noi îi dorim, pregătiți să facă carte, să aibă cunoștințe, să crească oameni adevărați, să prezinte cu demnitate neamul nostru și acest sat”, a declarat șeful statului.

Președintele Timofti le-a mărturisit celor prezenți la ceremonia de deschidere a noului an școlar că este emoționat să le viziteze localitatea, întrucât s-a născut și și-a petrecut primul an și jumătate din viață în satul Ciutulești.

Șeful statului a vizitat în satul Ciutulești alte câteva instituții publice, între care Centrul de sănătate și grădinița din localitate, renovate recent prin contribuția Băncii Mondiale și a autorității publice locale, precum și primăria sătească. De asemenea, Nicolae Timofti a purtat discuții cu mai mulți locuitori ai satului Ciutulești, cărora le-a mulțumit pentru activitatea lor cotidiană și i-a îndemnat să-și aducă în continuare contribuția la prosperarea localității lor și a întregii țări.