CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova

Stimați concetățeni,

Sărbătorirea Zilei Independenței Republicii Moldova este un eveniment de însemnătate deosebită, prin care conștientizăm mîndria de neam a națiunii moldovenești.

În cei 26 de ani, Moldova a trecut prin multe încercări și provocări, dar, în pofida lor, am demonstrat capacitatea de a asigura continuitatea statalității țării noastre, prin edificarea republicii și păstrarea neutralității.

Cu regret constat că prea multe greșeli au fost comise cu mîinile noastre, de către guvernările care s-au perindat în acest sfert de secol. Au fost risipite și jefuite bogățiile enorme ale poporului, au fost luate decizii greșite care au dus la evenimente tragice. În consecință, încă avem o țară fragmentată, dezbinată ideologic și identitar.

Acum, misiunea noastră, a întregului popor, este să temperăm patimile, să reducem din această dezbinare. Avînd o societate polarizată geopolitic, interesul național ne îndatorează să reîntregim țara. Dar pentru asta trebuie să renunțăm la vechile fixații, să încetăm de a mai fi ostaticii unor proiecte politice care ne învrăjbesc.

Sînt ferm convins că în prezent, cînd arena internațională este tulburată de conflicte și dușmănie, există o singură soluție înțeleaptă în politica noastră – să ne concentrăm pe dezvoltarea Moldovei, astfel încît țara să fie prioritatea națiunii, nu un plan geopolitic.

De importanță primordială trebuie să fie ridicarea calității vieții, sporirea natalității, reducerea nivelului corupției, reducerea emigrației, îmbunătățirea educației și a medicinii, dezvoltarea agriculturii, împăcarea interetnică.

În acest context, mizez mult pe faptul că politicienii, din guvernare și din opoziție deopotrivă, îmi vor auzi mesajul, de orientare spre Moldova, nu spre Vest sau Est. Dar și mai mult mizez pe înțelegerea și susținerea voastră, stimați concetățeni.

Reiterînd felicitările cu prilejul independenței țării, exprim încrederea că voința poporului, ca suveran al statului, va fi cuvînt de lege.

La Mulți Ani, Republica Moldova!