În cadrul Anului Republicii Moldova în Federația Rusă, la Sankt-Petersburg a demarat Festivalul Culturii Moldovenești cu genericul „Eu văd Moldova în vise”. Evenimentul este organizat la inițiativa ”Bibliotecii literaturilor naționale” din Sankt-Petersburg în colaborare cu diaspora moldovenească din Sankt-Petersburg, cu susținerea Președintelui Republicii Moldova, a comitetului în domeniul culturii din Sankt-Petersburg și a studioului ”Moldova-Film”. La eveniment sunt prezenți oameni de cultură și oaspeți de onoare din Sankt-Petersburg și regiunea Leningrad.
La Festival participă Consilierul Președintelui pentru relațiile cu diaspora, Cristina Buga care va da citirii unui mesaj de felicitare din numele Președintelui RM, adresat organizatorilor și participanților la Festival.
În cadrul Festivalului vor fi difuzate 6 filme din fondul de aur al cinematografiei moldovenești, va avea loc un concert festiv cu participarea interpreților moldoveni din Sankt-Petersburg și a celor locali, o expoziție de cărți, o expoziție de picturi a talentatei pictorițe Luminița Taburța, o lecție publică dedicată aniversării a 220-a de la nașterea marelui scriitor rus A. Pușkin, intitulată „Pușkin în Moldova” și altele.