Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere informală cu ambasadorii ţărilor Uniunii Europene în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc la Reședința de Stat de la Condriţa. Oficialii au discutat probleme de actualitate din politica internă a Moldovei, inclusiv turul doi al alegerilor pentru postul de primar de Chişinău, precum şi viitoarea campanie parlamentară.
Șeful statului le-a mulţumit diplomaţilor europeni pentru asistenţa substanțială oferită Moldovei din momentul obţinerii independenţei, din partea ţărilor pe care le reprezintă. Igor Dodon a reiterat că, pentru păstrarea stabilității interne şi regionale, ţara noastră trebuie să promoveze o politică externă echilibrată.