Reacţia Preşedintelui țării pe marginea rundei de negocieri în formatul „5 + 2”, care a avut loc pe data de 29-30 mai la Roma
”Făcînd o analiză a rezultatelor oficiale ale întrevederii în formatul „5 + 2”, care a avut loc pe data de 29-30 mai la Roma, cît şi a conţinutului protocolului semnat la finele acesteia, exprim recunoştinţă şi sprijin partenerilor în promovarea procesului de soluționare a diferendului transnistrean, inclusiv prin intermediul obținerii unor înţelegeri în interesul cetăţenilor de rînd.