Șeful statului întreprinde o vizită de lucru în raionul Soroca
Președintele Republicii Moldova continuă vizitele de lucru în raioanele țării. Astăzi Igor Dodon va merge în raioanele Soroca și Florești.
Președintele Republicii Moldova continuă vizitele de lucru în raioanele țării. Astăzi Igor Dodon va merge în raioanele Soroca și Florești.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu șeful Misiunii OSCE în Moldova, domnul Claus Neukirch.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința ordinară a conducerii de vârf, împreună cu Președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și Prim-ministru, Ion Chicu.
După un scurt schimb de opinii cu Președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, despre dinamica relațiilor bilaterale moldo-ruse, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a continuat să discute problemele existente mai detaliat cu Dmitri Kozak, șef-adjunct al administrației prezidențiale, Reprezentant Special al Președintelui Federației Ruse pentru dezvoltarea relațiilor comercial-economice cu Republica Moldova.
Președintele Republicii Moldova împreună cu Președintele Federației Ruse și alți lideri din străinătate a depus flori la mormântul Ostașului Necunoscut din Grădina Alexandrovski, lîngă zidul Kremlinului.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost prezent la parada militară, care a avut loc astăzi, pe Piața Roșie din Moscova, cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, întreprinde o vizită de lucru de două zile la Moscova în cadrul căreia, la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, va participa la parada militară organizată cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Amintim că la eveniment participă 75 de militari ai Gărzii de Onoare a Armatei Naționale a Republicii Moldova.