CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

În ziua canonizării lui Ștefan cel Mare, Igor Dodon a înmînat decorații de stat la 16 preoți ai Mitropoliei Moldovei

Astăzi este ziua canonizării voievodului moldovean Ștefan cel Mare, numit și „atletul lui Hristos”, un apărător ferm al religiei creștine și un înălțător de mănăstiri. Tot în acest an marcăm 560 de ani de la înscăunarea Marelui Domnitor al Moldovei.

Cu acest prilej, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la slujba bisericească susținută de Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, după care a depus flori la monumentul marelui voievod.

Totodată, cu ocazia zilei canonizării lui Ștefan cel Mare, Igor Dodon a înmînat decorații de stat la 16 preoți ai Mitropoliei Moldovei, inclusiv unor preoți din Găgăuzia, din Transnistria.

”Religia creștină ne unește, iar noi trebuie să fim uniți în jurul ei. Ștefan a luptat în războaie pentru a proteja religia noastră creștin-ortodoxă. Datoria noastră e să o păstrăm pe timp de pace, ceea ce nu este simplu în aceste timpuri, dar nouă ne va reuși”, a menționat președintele țării.