CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova și Iliana Iotova, vicepreşedintele Bulgariei, au efectuat o vizită de lucru în raionul Taraclia

Igor Dodon, împreună cu vicepreşedintele Bulgariei, Iliana Iotova, care se află în Moldova la invitația personală a șefului statului, au efectuat o vizită în raionul Taraclia – regiune de locuire compactă a etnicilor bulgari în Moldova. Înalții oficiali au avut o întrevedere cu administraţia oraşului şi a raionului Taraclia.

”Am participat la inaugurarea, în Taraclia, a reprezentanței Agenţiei naționale de știri din Bulgaria (BTA). Este un pas de importanţă majoră pentru dezvoltarea relaţiilor informaţionale şi culturale moldo-bulgare”, a declarat Igor Dodon.

Șeful statului consideră foarte important păstrarea raionului Taraclia ca o „patrie mică” unică pentru bulgarii din Moldova.

”Susţin adoptarea Legii cu privire la statutul special etnocultural al raionului Taraclia, care a fost votată de Parlament în prima lectură, în anul 2016. Adoptarea acestei legi a fost o dovadă a triumfului principiilor multiculturalismului și a toleranţei interetnice.

Puterea poporului nostru constă în diversitatea noastră etnică şi îmbogăţirea reciprocă a culturilor”, a subliniat Președintele Republicii Moldova.