CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Sergio Matarella, Preşedintele Republicii Italiene

În cursul dialogului, părțile au abordat mai multe aspecte ale relaţiilor moldo-italiene.

Igor Dodon a declarat că Italia este unul dintre partenerii de bază ai Moldovei. În acest an, marcăm aniversarea a 25-a de la stabilirea relaţiilor diplomatice moldo-italiene. În acest context, șeful statului a pledat pentru fortificarea și extinderea relaţiilor bilaterale între ţările noastre în toate domeniile de interes comun.

Președintele Republicii Moldova a salutat faptul că în anul 2018 Italia va prelua preşedinţia în cadrul OSCE.

”Vom sprijini eforturile președinției italiene în cadrul acestei organizații, în special în privinţa reglementării conflictelor de durată. În opinia noastră, OSCE trebuie să rămînă unul dintre principalii garanţi ai păcii şi securităţii în Europa. Mi-am exprimat convingerea că Italia va sprijini Moldova în reglementarea diferendului transnistrean și speranța că sub preşedinţia Italiei în OSCE, în anul 2018, vor fi organizate noi runde de negocieri în formatul „5+2” care vor contribui la o avansare în domeniul dat. Vom fi bucuroși să-l salutăm în Moldova pe noul preşedinte al OSCE, ministrul Afacerilor Externe al Italiei, Angelino Alfano”, a declarat șeful statului.

Igor Dodon a salutat activitatea consulatelor onorifice ale Republicii Moldova în oraşele italiene Florenţa, Ascoli-Piceno şi Bari.

În cursul discuțiilor, președintele țării a exprimat recunoştinţă părţii italiene pentru cooperarea eficientă în mai multe sectoare, cum ar fi: infrastructura socială, migraţia, agricultura, educaţia, cercetările ştiinţifice ș.a.

”Am menționat că relaţiile comercial-economice între Moldova şi Italia sînt într-o continuă dezvoltare. După volumul de comerţ, Italia deţine locul III în rîndul ţărilor-partenere ale Moldovei. Italiei îi revin circa 8% din volumul comercial total al Moldovei. Italia deţine locul II după volumul de investiţii în economia moldovenească. În Moldova activează 1350 de întreprinderi cu capital italian în mai multe domenii cum ar fi cel bancar, elaborarea de soft-uri, producerea şi prelucrarea pieilor, prelucrarea fierului pentru industria de construcţii ș.a. Această cooperare contribuie la crearea de noi locuri de muncă în Moldova”, a specificat Președintele Republicii Moldova.

În același context, Igor Dodon a apreciat înalt organizarea, la Chişinău, a forumurilor economice tradiţionale pentru întreprinderile italiene şi cele mixte, care activează în Moldova. Cel de-al cincilea forum de acest gen, a avut loc la 4 octombrie, curent. De asemenea, a salutat inaugurarea camerelor de comerţ şi industrie moldo-italiene la Torino, Treviso, Ascoli-Piceno şi Barlette. Totodată, șeful statului a îndemnat participarea companiilor italiene în activitatea zonelor economice libere şi a parcurilor industriale din Republica Moldova. Am exprimat interes pentru experienţa italiană privind finanţarea măsurilor de asistenţă socială pentru populaţie.

”Am remarcat că un factor important în consolidarea relaţiilor moldo-italiene îl reprezintă activitatea comunităţii moldoveneşti din Italia. În anul 2017, comunitatea moldovenească a devenit cea de-a opta după numărul de membri, în această ţară. Ne bucură coeziunea comunităţii moldoveneşti din Italia, precum și faptul că compatrioţii moldoveni au un coeficient înalt de integrare în comunitatea italiană.

Potrivit datelor ISTAT, la compartimentul angajării în cîmpul muncii, moldovenii reprezintă cea de-a cincea comunitate din Italia, avînd 54% din membrii săi angajaţi în cîmpul muncii. Circa 400 de medici din Moldova au reuşit să-şi valideze diplomele în Italia”, a subliniat Igor Dodon.

Șeful statului a adresat o solicitare președintelui Italiei de a contribui la soluționarea problemelor cu care se confruntă moldovenii stabiliți în Italia în special în vederea urgentării semnării unui acord în domeniul pensiilor și a protecției sociale, recunoașterii titlurilor de studii ale moldovenilor aflați în Italia și alte chestiuni pe care le-a discutat ieri cu concetățenii noștri din Italia.

Președintele țării și-a exprimat speranţa că raporturile moldo-italiene se vor dezvolta în continuare cu succes.

Președintele Republicii Italiene a acceptat invitația Președintelui Igor Dodon de a efectua în timpul apropiat o vizită oficială în Republica Moldova.