Astăzi, în calitate de locuitor al municipiului Chișinău, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, și-a exercitat dreptul la vot.
Șeful statului a votat pentru ca fiecare cetățean să se simtă confortabil și în siguranță în localitatea sa, pentru o infrastructură dezvoltată și modernă, pentru bunăstarea oamenilor.
„Personal, am dat votul pentru un viitor prosper, un Chișinău mai frumos, la șefia căruia să vină o persoană profesionistă, capabilă să transforme capitala într-un oraș de care să ne mîndrim cu toții”, a specificat Igor Dodon.
Președintele țării a îndemnat și a încurajat toți locuitorii Chișinăului și ai întregii țări, să se prezinte la secțiile de votare și să facă alegerea care va genera schimbări spre bine. „Votul fiecăruia contează”, - a subliniat șeful statului.