CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a vizitat raionul Soroca

Astăzi, la Soroca, șeful statului a fost plăcut surprins de numărul mare de cetățeni care au venit la întrevedere, fapt ce denotă că oamenii sunt dornici să discute cu autoritățile, să-și expună părerile și problemele cu care se confruntă.

Șeful statului a menționat că cetățenii sunt dezamăgiți de situația actuală în care se află Republica Moldova. “Ei doresc condiții de muncă mai bune și salarii decente aici, la noi acasă, pentru a nu fi nevoiți să părăsească familiile și să plece peste hotare”, a remarcat Igor Dodon.

 De asemenea, în cursul discuției a fost abordat modul în care sunt realizate înțelegerile asupra cărora Președintele Moldovei a convenit cu președintele Rusiei, Vladimir Putin. Oamenii au mulțumit șefului statului pentru amnistia migrațională de care au beneficiat zeci de mii de moldoveni, unii dintre ei fiind prezenți la întrevedere. Igor Dodon a mai menționat faptul că și pe viitor va ajuta oamenii și le va apăra interesele, pentru a le crea condiții de trai mai bune. 

Președintele țării a remarcat că în cadrul întrevederilor cu cetățenii țării noastre a avut un dialog foarte bun și constructiv, fapt care ce-l determină să continue această practică. 

Profitînd de ocazie, șeful statului a felicitat 7 cele mai longevive cupluri din raionul Soroca și o familie cu mulți copii cu prilejul Anului Familiei, oferindu-le din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet” cîte un premiu bănesc și daruri. Igor Dodon le-a urat sănătate și mulți ani fericiți.