CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a primit invitația lui Vladimir Putin de a participa la summit-ul informal al șefilor statelor-membre ale CSI, la Moscova

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Farit Muhametşin.

Părțile au discutat chestiuni legate de dezvoltarea relațiilor bilaterale, dar și au făcut un schimb de opinii despre situația din regiune.

Interlocutorii au remarcat importanța reuniunii grupului interparlamentar de prietenie „Moldova-Rusia“, care a avut loc la Moscova, ieri, și la care au participat din partea moldovenească - membrii Parlamentului Republicii Moldova și ai Adunării Populare a Găgăuziei, iar din partea Dumei de Stat a Federației Ruse - deputați din fracțiunea partidului ”Edinaia Rossia” și "Spravedlivaia Rossia”. Potrivit șefului statului, astfel de întâlniri contribuie, cu certitudine, la consolidarea și extinderea dialogului și a relațiilor moldo-ruse.

Farit Muhametşin i-a transmis lui Igor Dodon invitația președintelui rus Vladimir Putin de a participa la summit-ul informal al șefilor statelor-membre ale CSI, care va avea loc la Moscova la 26 decembrie, curent. Președintele Moldovei a acceptat această invitație, confirmînd că va participa la ea.