CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la deschiderea primei ședințe a grupului de lucru comun Republica Moldova - Comisia Economică Eurasiatică

Președintele Republicii Moldova a participat la deschiderea primei ședințe a grupului de lucru comun Republica Moldova - Comisia Economică Eurasiatică, care a avut loc astăzi, la Chișinău. Scopul principal al ședinței a fost demararea procesului de punere în aplicare a Memorandumului de cooperare dintre Comisia Economică Eurasiatică și Republica Moldova, care a fost semnat în cadrul forumului internațional „Uniunea Economică Eurasiatică – Republica Moldova” la data de 3 aprilie, la Chişinău. Șeful statului a menționat că Memorandumul respectiv nu este în contradicție cu alte acorduri semnate de Republica Moldova, ci doar le completează.

În acest context, Igor Dodon a menționat că țara noastră nu trebuie să se orienteze doar într-o singură direcție, deoarece acest dezechilibru afectează agenții noștri economici. ”Noi trebuie să prietenim cu toți partenerii noștri atît din Vest, cît și din Est. Trebuie să construim poduri care vor contribui la dezvoltarea economiei noastre”, a declarat șeful statului.

Totodată, Președintele țării și-a exprimat încrederea că prima reuniune a grupului de lucru comun va genera rezultate practice și concrete pentru economia și business-ul moldovenesc. Multe dintre problemele și barierele ce stau în dezvoltarea relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și țările Uniunii Economice Eurasiatice deja vor putea fi soluționate nu doar la nivel bilateral, dar și la nivel multilateral.

În final Președintele Republicii Moldova și-a exprimat încrederea că în luna octombrie, la Soci, în cadrul ședinței șefilor de state ale Uniunii Eurasiatice, Republica Moldova va obține statutul de observator în cadrul UEE.

Menționăm că la ședința de astăzi au participat delegația Comisiei Economice Eurasiatice condusă de membrul Colegiului Comisiei Economice (Ministru), Tatiana Valovaia, reprezentanți ai Republicii Belarus, Republicii Armenia, Republicii Kazahstan, Republicii Kîrgîzstan și ai Federației Ruse, experții și reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova.