CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a participat la ceremonia de inaugurare a președintelui reales al Iranului, Hassan Rouhani.

Evenimentul s-a desfășurat în incinta Parlamentului iranian. La ceremonie au participat președinți, vice-președinți, președinți ai Parlamentelor, prim-miniștri, oficiali de rang înalt din peste 100 de țări, precum și reprezentanții unui șir de organizații internaționale și regionale.

”Ţara noastră a urmărit alegerile prezidenţiale în Iran. Cunoaştem că Hassan Rouhani şi-a focalizat campania pe o viziune moderată şi de deschidere a RI Iran. Felicităm noul preşedinte ales, şi mizăm în continuare pe cooperarea şi menţinerea bunelor relaţii de prietenie între ţările noastre”, a menționat șeful statului.