CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a înmânat peste 100 de ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din orașul Criuleni

Acțiunea socială națională de susținere a copiilor din toată țara care merg în acest an în clasa I, lansată de Fundația de Binefacere ”Din Suflet”, continuă cu succes.

Astăzi șeful statului a înmânat peste 100 de ghiozdane cu rechizite școlare copiilor din orașul Criuleni. În semn de mulțumire, viitorii elevi i-au prezentat Președintelui un program artistic – poezii, cântece și dansuri.

În context, Igor Dodon le-a dorit copiilor să pornească cu entuziasm și ambiție pe tărâmul cunoștințelor și să profite la maxim de cei mai frumoși ani, anii de școală.

Amintim că, până la începerea anului școlar, peste 25 mii de copii de pe întreg teritoriul țării care vor merge în acest an în clasa I, vor primi ghiozdane și rechizite școlare din partea Fundației de Binefacere ”Din Suflet”, patronată de Prima Doamnă a țării, Galina Dodon.