CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Rose Gottemoeller

Astăzi, Igor Dodon, Președintele Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu Rose Gottemoeller, Secretarul General adjunct al NATO.

În cadrul întrevederii, oficialii au făcut un schimb de opinii pe marginea relațiilor de colaborare dintre Republica Moldova și NATO la etapa actuală.

Șeful statului s-a expus pe marginea deschiderii oficiului NATO la Chișinău, menționînd că acest lucru este inoportun.

”Oficiul NATO la Chișinău ar face mai dificile negocierile privind soluționarea problemei transnistrene. Reintegrarea țării este în topul obiectivelor din agenda mea în calitate de șef al statului și sînt sigur că acum avem posibilitatea să identificăm soluții în acest sens”, a declarat Președintele țării.

Totodată,  Igor Dodon a propus semnarea unui acord între NATO și Republica Moldova cu privire la recunoașterea neutralității țării noastre. Astfel, șeful statului a convenit că se va lucra suplimentar pentru examinarea subiectului la nivel de experți.

Totodată, Igor Dodon s-a expus pentru continuarea cooperării în domeniile în care au fost înregistrate rezultate pozitive, cum ar fi lichidarea stocului de pesticide și altele.

”Consider că trebuie să avem o colaborare în domeniile care ar aduce valoare adăugată sau ar soluționa probleme importante, dar să nu provoace suspiciuni și neîncredere din partea cetățenilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, a conchis Președintele țării.