CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon a avut o întrevedere cu Pirkka Tapiola

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Pirkka Tapiola cu ocazia încheierii mandatului de Şef al Delegaţiei UE în Republica Moldova.

Șeful statului a mulțumit diplomatului pentru aportul său semnificativ în dezvoltarea relaţiilor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, precum și pentru cooperare în realizarea mai multor proiecte în diverse domenii de interes comun, inițiate cu suportul personal al dlui Ambasador.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că dl Tapiola este unul din ambasadorii care a încercat și i-a reușit să excludă geopoliticul din relațiile noastre.

”Anume dumnealui, în anul  2015 a transmis la Bruxelles mesajul că Republica Moldova trebuie să se axeze pe reforme și nu pe lozinci”, a subliniat Președintele țării.

Președintele Republicii Moldova i-a urat succes domnului  Pirkka Tapiola în noua sa funcţie de Şef al Delegaţiei UE în Bangkok, Thailanda. Totodată,  șeful statului și-a exprimat încrederea că odată cu numirea noului ambasador, dinamica pozitivă a relațiilor de colaborare va continua.

În semn de profundă gratitudine pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova în procesul de punere în aplicare a reformelor, pentru eforturile susținute în promovarea valorilor democratice și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe arena internațională, Igor Dodon a conferit domnului Pirkka Tapiola, distincția „Ordinul de Onoare”.